Mic fiind, am avut vise mari! Mereu mi am dorit sa las ceva pe lume (in afara de copii, in caz ca voi avea), ca o mostenire pe care lumea s o aprecieze dupa ce nu voi mai fi. Blogul poate fi un bun inceput, desi nu doresc sa fac din el un scop in sine, si cu atat mai putin, sursa prin care sa mi castig existenta. Dar blogul nu mi place, pentru ca e fragmentar. Azi postezi ceva, maine altceva, complet diferit, ca si cum cititorul ar trebui sa fie suficient de flexibil incat sa ti inghita tie toanele specifice zilelor in care postezi. De aceea imi trebuie ceva mai substantial. Mi a trecut prin cap chiar si sa scriu un roman, dar sunt mai multe motive pentru care n as fi un bun autor:
- mi ar fi prea lene sa stau sa scornesc actiunea
- as folosi prea multe trimiteri ironice la persoane cunoscute
- n as avea rabdare sa creez o intriga prea complicata (si lunga)
- etc etc etc…
Solutia mi a venit astazi, si desi era ceva destul de ‘la mintea cocosului’, am avut o mare epifanie/revelatie odata cu nasterea ideii. Pe vremuri, scriitorii care n aveau bani sa si tipareasca romanele (sau sa astepte sa le termine ca sa le tipareasca) le publicau in foileton, adica pe bucati. Azi era partea intai la gazeta, saptamana viitoare, partea a II-a, si asa mai departe. Nu, nu va speriati, ca nu ma apuc acum sa scriu un roman in foileton si sa l public pe blog, departe de mine gandul asta, dar o parte din cititorii mei ‘frecventi’ mi au cerut sa continui unul dintre primele posturi de pe blog (si de altfel si cel mai cautat si citit), si anume “Ce face omul cand e plictisit”. Asa incat ma vad ‘obligat’ astazi, aici si acum, sa trec la continuarea postului, prin prezentarea uneia dintre cele mai eficiente cai de a scapa de plictiseala. All you need este un calculator cu internet, si…problem solved!
Astazi m am decis ca cea mai buna metoda anti-plictis este:….TA-DAM!!! Comic strips, sau mai pe romaneste, benzi desenate! De departe preferatele mele sunt Fredo & Pid’Jin, care prezinta in fiecare luni modul in care doi porumbei malefici ce incearca sa distruga lumea se apropie de idealul lor. E de prisos a spune ca e suficient sa citesti cateva benzi ca sa i indragesti pe micii rautaciosi: Fredo, un proumbel grasuliu, cam lenes, dar cu mare succes la dame, si Pid’Jin, ceva mai scheletic, virgin din pacate, mai dedicat misiunii lor sacre, si cel care trebuie sa sufere de fiecare data ironia si glumele lui Fredo. Din cand in cand, cei doi ii mai au ca guest stars pe Gugustuck, pe Steven pescarusul si pe Monique, despre care nu o sa va spun mai multe, pentru ca vreau sa i descoperiti si sa i gustati voi singuri. Insa daca de micii porumbei nu ma mai satur (azi am stat 3 ore nedezlipit de calculator ca sa ma uit prin arhiva lor), nu toate benzile desenate au un umor de atat de buna calitate. Pidjin-ii nu sunt ‘de masa’, si totusi sunt ‘comestibili’. La unele glume e imposibil sa nu razi, ar trebui sa fii de piatra. Unele sunt mai greu de ‘digerat’, pe altele s ar putea sa nu le intelegi din prima, dar mereu exista jocuri de cuvinte, referinte sexuale, politice, economice, de toate felurile, care te vor face, pur si simplu, sa zambesti…sau sa razi Distrandu ma eu cu porumbeii malefici, dau peste un alt site de comic strips, si anume acesta. Baietii…nu zic ca nu s de viitor, dar au ceva ce trebuie imbunatatit. Intr-adevar, au multe benzi cu tenta sexuala (cel putin pt baieti, e imposibil sa nu te faca cel putin sa schitezi un zambet in coltul gurii), dar astea sunt de departe intrecute de cele morbide (care au si ele farmecul lor), si nu in ultimul rand, de unele care intr adevar ma lasa rece, si anume cele…seci. Plus cele in cerc restrans, ca o gluma de interior la care rad doar unii, care stiu cumva dinainte despre ce e vorba. E trist s o spun, dar dupa ce mi am petrecut cateva ore bune din timpul meu vacantistic citind comics, si apoi altele scriind pe blog si incercand sa i invat pe unii (aceia sunteti voi) ce sa faCA CAND sunt plictisiti ca sa nu mai fie, imi dau seama ca m am plictisit teribil
Morala: nu incerca sa i distrezi pe altii, ca te plictisesti tu!

Pe curand, cititorule drag, and stay out of trouble!

Bine m-am regasit si v-am regasit! Intors la rutina vietii de zi cu zi, am inceput sa mi reiau un vechi obicei (mare consumator de timp), acela de a sta in fata calculatorului si de a ma “informa”, eu fiind un foarte mare iubitor de actualitati. Fie ca citesc un blog, un ziar online, sau pur si simplu ca navighez pe Internet, mereu intru in miezul actiunii, acolo unde se gaseste cate o idee pe care unii sa o preamareasca, iar altii sa o batjocoreasca. De mic am fost un impaciuitor, si mama imi zicea ca exista trei parti ale unei probleme: partea mea, partea ta si partea corecta, astfel incat unde se isca o cearta, eu sunt omul care incearca s o aplaneze. Asta dintr o convingere ferma ca fiecare parte implicata in conflict crede fervent in ideea pe care o sustine, facand astfel ca adevarul sa fie unul relativ (nu absolut), si plasandu-l undeva la mijloc.
De putina vreme am poposit pe un blog din tinutul ‘bastinos’, un blog care se vrea a fi…tatal blogurilor urbei natale, unul care se evidentiase, cel putin in ochii mei, prin postarea a tot felul de stiri de interes mai mic sau mai mare pentru craioveni. Stiri, cuvant care mi sugereaza un fel de neutralitate a tonului, cu scop pur informativ, si nu barfe, atacuri, intepaturi, si alt soi de chestii…’feminine’ care apar atat de des pe bloguri si pe site-uri de diferite niveluri valorice. Buuun, si citesc eu cu interes si entuziasm postul zilei, un fel de ‘cea mai importanta chestie pe care merita s o citesti pe ziua respectiva’. Postul zilei la care ma refer era intitulat “AIESEC Craiova”, pentru necunoscatori, numele uneia dintre cele mai cunoscute (daca nu chiar cea mai cunoscuta) si mai active organizatii studentesti din Craiova. As fi vrut sa fi intrat si eu in AIESEC cand mi a fost timpul, dar am fost lenes. Cunosc, insa, destule persoane care au avut mai multa minte decat mine, si acuma una lucreaza, printr un program AIESEC, la o multinationala in Paris, alta face dezvoltare comunitara in India, acolo unde oamenii au nevoie de oameni. Si cand vad titlul ala, mai ca mi face poc! inima de entuziasm, asteptandu ma, eu credulul, ca IN FINE cineva cu initiativa (si ma refer aici la blogerii in discutie) va prezenta craiovenilor (in special studentilor si altor categorii sociale vizate) macar unul dintre zecile de proiecte desfasurate de organizatie de a lungul timpului. Dar nu! Romanul tot roman, si olteanul, mai breaz ca el! Olteanul nu numai da din gura, dar mai ia si piatra sa loveasca! Marea tema de dezbatere in urbea noastra era…tineti va bine sa nu cadeti pe spate – un filmulet de prezentare a comitetului de organizare a unei conferinte locale AIESEC, pe care cineva din cadrul organizatiei, din dorinta de a-l “sharui” colegilor, l a facut public (pe youtube). Filmuletul nu zic ca era vreo chestie hazlie, si sunt absolut convins ca 99% din cei care l ar privi nu ar intelege despre ce e vorba, dar ‘norocul’ bietilor copii a fost ca fix unul dintre acei 99%…l a gasit. L a gasit, l a uploadat repede pe blog, si a comentat: “mi se pare de-a dreptul penibil… dar e doar parerea mea”. Pai amice, atunci cand te vrei a fi formator de opinie, scriitor pe blogul orasului, ofera le cititorilor tai ceva de valoare, sau macar daca vrei sa le induci o parere, adu argumente. Daca Mircea Badea ar scrie pe blogul lui ca …Manolescu e de c***t, apoi toti lingai fara minte ai lui Badea ar crede si ar imparti apoi zvonuri cum ca Manolescu chiar e de c***t. M a mancat sub degete nu neaparat atacul la adresa organizatiei, a carei activitate o respect (ii numar pe degetele de la mana sindactilica pe cei care mai fac intr adevar voluntariat in tara asta), ci faptul ca autorul a mai dat link pentru alte 3 filmulete (unele din astea chiar erau funny), la care a atasat un comentariu pitziponcian: “Hai ca asta e chiar culmea… chiar nu exista un om in tot aiesecu’ sa se priceapa la video editing? Macar putin? Ma rog… asta se vrea a fi o campanie?” Am comentat atunci pe blog, se pare ca nu s a luat in considerare parerea muritorilor de rand, si l am prevenit pe autor ca la continuarea in asemenea ritm si maniera, va incepe sa si piarda cititorii. Si asta nu era o amenintare, va promit! In fine, comentariile au curs care in favoarea, care in detrimentul ‘penibilitatii’ filmuletelor, autorul n a vrut in ruptul capului sa recunoasca greseala de a posta ceva despre care nu avea suficiente informatii. Dar momentul declansator al hoardelor tatare de dracii licuricesti (adiCA CAND i-au venit dracii licuriciului, that is me) inca nu venise. Am omis sa spun mai devreme ca blogul/site-ul sau ce pisici o fi are o initiativa (uite, Doiule, asta ar putea fi numita penibila), care se numeste Atlas de mitocanie craioveana. Daca va suna cunoscut, sunteti prosti. Cei de la Craiova Blog au inventat conceptul! Se pare ca ceva sau cineva l a suparat pe autor. Atat de tare incat a trecut la contraatac. Dintr ala cu pietre! Ultima gaselnita a baiatului a fost ca cea mai noua specie din regnul bipedelor craiovene este Organizatoru’ de studenti. Din nou, amicul dovedeste ca vorbeste fara sa se informeze in prealabil. Dar sa comentam, o, da, sa comentam ce zice amicul despre studentii din organizatii (hai sa zicem ca la general, nu, Doamne fereste, nu in special despre cei din AIESEC, biata ciuca a bataii blogerului craiovean):
- “Traieste des in mediul virtual” – da, cei care se ocupa de promovare. Ceilalti fac proiecte de mediu, asta inseamna ca traiesc in aer liber/pe iarba verde.
- “avand abilitatea de a-si sustine colegii indiferent de penibilul in care acestia se afla” – asta se numeste lucru in echipa, pe care unii dintre noi, precum eu insumi (care n am avut norocul sa invatam asta intr un mediu informal), a trebuit s o invete in campul muncii, si n a fost deloc usor. Si nu, nu sunt eu anti-social!
-”Este o specie in pericol” – da, pentru ca in loc sa faca voluntariat si sa dea o mana de ajutor la dezvoltarea comunitatii, studentii stau si ne ingroapa viitorul de undeva din spatele unei tastaturi.
Refuz sa comentez restul, pentru ca autorul se face de ras in modul cel mai jalnic, si nu merita atentia si critica publicului larg. Acum sunt trist. E deprimant felul in care unii isi folosesc puterea. E dezolant sa vezi la ce le foloseste blogaritul unora, sa murdareasca, sa improaste cu noroi.
Morala: Daca un porc nu poate manca niste perle, macar sa le terfeleasca un pic prin namol…

Pe curand, cititorule drag, and stay out of trouble!

Revin blogareste dupa o perioada de inactivitate: ca tot omul / romanul / olteanul / craioveanul care se respecta, mi-am permis si eu sa zic “pa-pa” orasului “bastinos” (:P) pentru o luna. Vacanta mi-am petrecut-o eu cum mi-am petrecut-o, alaturi de prieteni sau mai putin prieteni, dar iata ca a venit si timpul sa ma intorC ACAsa… Toate bune si frumoase pana aici, nimic anormal, deosebit sau iesit din comun.
Buba e ca m-am intors…un pic altfel, schimbat intrucatva de cele ce am vazut, auzit si simtit cat am fost plecat! Voi face o scurta trecere in revista a simptomelor “bolii” (nu, nu am luat gripa porcina): irascibilitate acuta, hiposociabilitate, lipsa simtului umorului, lene, etc. Zilele trecute eram cu niste amici la o bere in oras. Mentionez ca erau cei mai buni amici. Unul dintre ei a mentionat-o pe prietena lui. M-am enervat. De ce trebuie sa vorbim de fete la o reuniune a baietilor? M-am abtinut. Apoi s-a inceput “misto-ul” obisnuit, + mentionarea si luarea in colimator a mamelor. Ori m-am facut sensibil, ori nu stiu ce am, ca m-am ridicat si-am plecat. Pe drum, am nimerit fix in spatele unor tovarasi vechi de-ai mei. Mergeam mai repede decat ei, asa ca era doar vorba de cateva zeci de secunde pana sa-i prind din urma. Am trecut strada si m-am facut ca nu-i vad. Azi m-am trezit tarziu (asta e obisnuinta), si-am stat. La modul grav, am stat in pat, cu laptopul in brate. M-am mai ridicat cat sa ma mai duc pana la masa si pana la veceu. Nu mi se intampla asa ceva foarte des, pentru ca mereu am cate ceva de invartit prin oras, si cand nu sunt plecat cu treaba, mai sun pe cate cineva sa bem o cafea, sa mai catch up barfele de ultima ora. Iar cand stau acasa…eee, am facut un fel de promisiune pe vremea cand abia imi mijea mustata , ca voi invata sa ma descurc ca si cand as fi home-alone. Asta include ajutatul parintilor la tot housework-ul, de la gatit, la spalat, la calcat, aspirat etc. Si azi am stat ca si cand cineva ar trebui sa fie resposabil de igiena mea, a camerei mele, de nutritie si tot ce am ignorat, amanat sau anulat de cand m-am trezit incoace.
Rostul acestui post incepe sa nu-mi mai fie chiar asa clar acum. Probabil voiam sa stiu daca trebuie sa caut radacinile acestei boli in vacanta sau altceva a declansat schimbarea…Probabil voiam sa stiu daca exista remediu. Probabil ma plictisesc singur, acasa…

Morala: Dupa ce coborati cu capul din nori, fiti siguri ca cineva va poate aduce cu picioarele pe pamant!

Pe curand, cititorule drag, and stay out of trouble!