De cand eram mic, parintii m au educat in spiritul sportiv al tuturor romanilor, mai exact nu facem sport, dar ne dam cu parerea. Pe vremuri eram as la fotbal, handbal, baschet, volei, tenis, ping pong, snooker, curling si tot felul de sporturi cu nume care mai de care mai haioase – as din fata televizorului, bineinteles. Mai nou privesc, dar fara sa mai stiu ce meci pentru ce competitie conteaza, fara sa retin clasamente sau sa mi incarc memoria cu componenta echipelor care performeaza. In schimb, pun suflet in orice meci/partida in care evolueaza fie craioveni, olteni, echipa nationala a Romaniei sau echipe din strainatate la care evolueaza romani.
De ceva vreme, urmaream cu asiduitate parcursul selectionatei romane feminine de handbal la Campionatul Mondial. Mama, cum ma mai uitam cand eram mic la Vali Cozma, mai apoi la Steluta Luca, dup aia ce ma mai amuzam cand il auzeam pe taica meu strigand prin ecran la Amariei: “Vacoooo!”. Si mereu fetele alea parca il auzeau, si se ambitionau si ele sa i faca in ciuda, si castigau. Si ce ne mai bucurau si noi cu totii. Taica meu bolborosea si el in barba ceva cuvinte de lauda, care nu l impiedicau, totusi, sa aiba aceleasi cuvinte pentru impulsionare la urmatoarele meciuri. Si uite asa, la imboldurile lui taica meu, trecu Romania si de data asta (la scor, pe alocuri) de Chile, Japonia, Ungaria şi Tunisia, dar se impotmoli de Norvegia. Intr adevar, echipa buna, si fetele noastre au dat totul pe teren. Dar tata, la tata nu s au gandit? Si la posibil celelalte milioane de romani care stateau in fata televizoarelor, gata sa faca atac de cord la fiecare contraatac.
Nu mai conta, au intrat in grupa principala, langa China, Spania si Coreea de Sud. Pe primele (gazdele competitiei) le au facut asa, din priviri. Se uita Paula Radulescu (portarita noastra) urat la adversare si fugeau alea singure sa si dea cu mingea n poarta. Antrenorul Radu Voina a menajat jucatoarele cu experienta si a bagat pe teren pustoaicele, viitorul nationalei noastre, care s au amuzat cu piscoatele alea cu ochii mici de minune. M am distrat si eu cu ele, dar nu la fel de mare mi a fost distractia atunci cand m am pomenit ca mancam bataie cu Spania, in meciul urmator, din cauza unui gol primit in ultima secunda de meci. Nu trebuia sa castigam, un egal era suficient, si totusi 7 jucatoare au crezut la unison ca o secunda trece mai repede decat a trecut in realitate, lasand absolut descoperita defensiva noastra in fata golului fatal. La remiza cu Coreea de Sud nici nu m am mai uitat. Am zis ca nu fac eu infarct pentru tontomanele alea. Bine, sunt convins ca daca mi ar da Neagu, Vadineanu sau Lecusanu o torpila de a lor in cap, nu le as mai zice niciodata ‘tontomane’. De fapt, nici nu cred ca as mai putea vorbi vreodata, dar acuma asa vorbeste omul la suparare.
Astazi a fost meciul cu Germania, ce conta pentru pozitiile 7/8. Germania trebuia sa fie un adversar usor, dar fetele noastre n au putut sa iasa din depresie si la final tabela arata 10 goluri in plus pentru adversarele noastre. Degeaba mi a tremurat pipota la fiecare atac al nemtoaicelor, degeaba le a facut tata “vaci” pe toate la rand, si degeaba si a pus mama mainile la ochi cand trageau alea la poarta, de pierdut tot am pierdut. La acest campionat mondial, Romania se multumeste cu locul 8. Acum fix 3 ani, pe 18 decembrie 2005, ne invingea Rusia, gazda competitiei, in finala mare, si plecam de acolo vicecampioane mondiale…Unde sunt vremurile de altadata?

Morala: s a intors lumea cu susu-n jos, numai eu am ramas normal!
Pe curand, cititorule drag, si stay out of trouble!

Related Posts:

• Oltchim – Viborg, ce s-a intamplat si ce avem de facut
• Alegeri cu cantec
• Pareri despre meci, sau cum sa pierzi cu 5 la 0…