Se făcea pe vremuri că eram adorat de toate femeile. E la fel de adevărat că acel “pe vremuri” însemna între 5 și 7 ani, dar asta nu face povestirea să fie mai puțin adevărată.

Aventura începe “la grădi”. Nu știu ce era în neregulă cu generația noastră, dar raportul fete/băieți ne situa ca o achiziție aproape la fel de importantă ca portocalele. Asta era de bine pentru noi: 4/5 fete pe cap de reprezentant al sexului tare (chiar dacă pe vremea aia nu prea era nimic tare la noi). Ne organizasem într-o mare familie: eu, capul familiei, dispuneam de soție și copii. Nevastă-mea era înnebunită după mine. Normal că nunta nu s-a consumat niciodată, dar este prima amintire pe care o am din lungul șir al cuceririlor mele După ce am terminat grădinița n-am mai știut nimic de ea, din păcate…

Dar nici că a mai fost nevoie să știu, căci a venit cu pași repezi clasa I. Heaven on Earth, baby! Doamna învățătoare avea o singură manie: să stam fete cu băieți în bancă, și ce ne mai convenea! Nu sunt sigur că știu care era criteriul după care ne cupla, dar mereu cei mai deștepți stăteau cu cele mai deștepte, iar cei mai frumoși cu cele mai frumoase. Și colega mea era și frumoasă, și deșteaptă Pe la sfârșitul clasei I s-a petrecut un episod care acum, când mă gândesc la el, mă amuză peste măsură. O altă colegă de-a noastră, tot deșteaptă dar mai urâțică (ceea ce o făcea invizibilă ochiului Licuriciului), a dezvoltat o infatuare peste măsură față de mine. Îmi dădea să copiez tema de la ea, își împărțea pachețelul de acasă cu mine și alte chestiuni care aveau o anumită semnificație la acea vârstă. Eu nu aveam ochi pentru ea, căci tot la colega de bancă trăgeam nădejde, dar mă complăceam în situația care mă avantaja din punct de vedere strict material. Simțindu-se amenințată, colega de bancă a început și ea să îmi dea mai multă atenție. Știu că mă repet, dar nu mă pot abține: era Raiul pe pamânt! Totul a culminat cu un bilețel pe care colega, profitând de avantajul de a sta cu mine în bancă, mi l-a strecurat în palmă în timpul unei ore, aducându-mă aproape de leșin. Dacă îmi amintesc corect, scria în el: “Doar eu știu să te iubesc ca o adevărată femeie!” N-am ajuns niciodată la mai mult de acea declarație înflăcărată, dar este cea mai frumoasă amintire pe care o am din anii ăia. Unde ești, copilărie…?

Later edit: Ma inscriu cu acest post la un concurs sponsorizat de Jocuri

Morala: Fie Licuriciu cât de mic, tot e irezistibil un pic )

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!