Astăzi am fost binecuvântat cu o altă mostră genială de înțelepciune din popor. Plecasem în preumblări cam pe la nămiezi, când bate soarele mai abitir și încinge asfaltul, astfel încât eram prins ca într-un sandviș de căldură. Firișoare care tindeau să crească în fluvii începuseră să mi se prelingă de pe frunte și nu numai, și simțeam deja cum mă bronzam tractoricește. Picioarele păreau de gumiplast, iar limba atârna a la Tom&Jerry până pe la genunchi. M-am cufundat în prima oază de umbră pe care am găsit-o, English Park-ul din centrul Craiovei. După ce m-am adăpat prelung la fântânița dătătoare de viață (atât de prelung că începuseră țigăncile să mă amenințe că-mi dau acatiste la biserică dacă nu le las și pe ele la țuțuroi), am vrut să îmi hodinesc picioarele puțin, dar cum era de așteptat, băncile fuseseră deja acaparate de bătrâni hulpavi. Câte unul-doi lăbărțați pe fiecare bancă. Vioi de la atâta stat, vorbăreți și plini de viață. Viață pe care eram gata să le-o curm eu dacă nu găseam în timp util un colț de bancă pe care să staționez nu mai mult de cinci minute, pe cuvânt de cercetaș.
Dând două raite și trei ocoluri ale parcului, am văzut de departe ceva ce părea un loc propice. Bineînțeles că a trebuit să semi-alerg ca să prind locul înaintea unui boșorog pe care îl uitase Moartea prin viață, care sunt 99,99% convins că ochise locul meu și aspira muribund să mi-l șutească. Nu l-am lăsat, deci, și m-am așezat! Pe bancă mai era un bătrânel, locatar probabil de pe vremea comuniștilor, cu banca lipită de fund, moș de altfel plictisit de stat acasă și ieșit la un pahar de vorbă în parc. Moșul ăsta stătea la mijloc, iar peste el (și opus față de mine), la celălalt capăt al băncii, stătea un băiat cam de liceu, după câte l-am cântărit eu. Ori asta ori cam necrescut așa!

După cum vă povesteam eu, moșul avea chef de taină, și cum pe mine mă împiedică limba (știți voi, aia scoasă ca în desene animate) să vorbesc, s-a prins în taină cu băiatul. Mult spus taină, căci propriu zis băiatul nu a scos nicio vorbă, în caz că suntem de aceeași părere că râsul nu poate fi considerat vorbă! Eram cam obosit ca să ascult ce debita moșneagul în gura mare, mai ales că eram și cam convins că propovăduia învățăminte de viață lungă și sănătoasă. Atenția mi-a atras-o când l-a rugat pe băiat să se dea mai aproape să îi spună ceva, așa că mi-am ascuțit și eu auzul ca să prind secretele matusalemicului meu coleg de bancă. N-am prins toată introducerea, oricum era ceva de genul că bătrânelul a fost fiu de colonel (sau alt baștan cu funcție), că a făcut facultatea la București și că a cam trecut ușurel prin ea. Și aici vine partea interesantă. Cică atunci când era el student, (se) obișnuia(u) să (se) spună 4 minciuni (la fete, părinți, profesori, etc): De mâine mă apuc de învățat!, De mâine vin la cursuri! Nu am nicio restanță! Dezbracă-te că nu îți fac nimic! Nu are sens să vă spun în ce hohote de râs a izbucnit băiatul de pe bancă, și nici să vă mai spun cum am plecat eu, râzând pe drum de se uita lumea la mine ca la urs. Am rămas, însă, cu curiozitatea de a ști dacă era adevărat că se zicea așa pe vremea lui sau citise și el la secțiunea de bancuri a vreunui ziar…

Morala: Nu e generația noastră stricată, ci fiecare generație are stricații ei :D

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Sunt un optimist care vede numai partea plină a paharului. Sunt cel care e convins că va ieși soarele, deși afară tună și fulgeră. Sunt cel care vede deja punctul final al unei călătorii care abia a început. Sunt cel care crede că prietenii îmi vor plăti cauțiunea, în caz că intru la zdup :D

Așa că mi-am făcut un obicei din a asculta numai melodii vesele (eventual și cu versuri inspiraționale), care să mă binedispună. Obsesia săptămânii acesteia, mai jos:

Morala: Un strop de optimism nu a dăunat nimănui!
Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Citind zilele trecute o carte de psihologie, am dat peste o povestioară amuzantă despre felul în care a manevrat un expert psihoterapeut un sinucigaș închipuit. Voi încerca să redau cât mai viu cele citite, dar dacă nu vă place, autorul(-oarea) cărții e de vină, să știți!

Deși mai tratase până atunci pacienți cu tendințe suicidare, era prima ședință de psihoterapie pe care doctorul (pe care îl voi numi de acum înainte Ștefan) o avea cu un sinucigaș închipuit, astfel încât nu prea știa exact cum să îl manevreze. Singura informație pe care o avea despre astfel de pacienți era că este exclus să se sinucidă. Cu acest bagaj ușurel de cunoștințe pornea la luptă!

La prima ședință, pacientul ( pe care îl botez Costică) a început să se lamenteze și să înșiruiască toate traumele pe care le trăise în copilărie și de-a lungul vieții. Ștefan s-a prefăcut plictisit și complet neimpresionat de cele auzite, așteptând reacția lui Costică, iar aceasta nu a întârziat să apară. Pacientul i-a atras atenția doctorului Ștefan că este de datoria lui să îl asculte.

- Dar nu am auzit nimic interesant până acum. Practic meseria asta de ani buni și pacienții îmi vin mereu cu aceleași povești ca și tine. Străduiește-te mai mult!, a venit și răspunsul doctorului.

Pe toată durata ședinței Costică a continuat să inventeze povești suficient de dramatice încât să îl impresioneze pe doctorul Ștefan, dar de fiecare dată primea răspunsul implacabil al acestuia:

- Străduiește-te mai mult!

În cele din urmă, Costică a început să povestească felul în care au decurs numeroasele sale tentative de suicid. După ce l-a ascultat cu atenție, doctorul Ștefan l-a oprit și i-a spus:

- Ei bine, cred că povestea asta e bună pentru „Poveștiri adevărate”. E aproape bună și de „Acces direct”. Dar nu vei ajunge niciodată cu ea la „Dan Diaconescu în Direct”!

Atât doctorul cât și pacientul au început să râdă. Costică știa că doctorul câștigase runda aceea, dar își făcea strategii cum să i-o plătească înapoi.

La a doua sesiune, Costică a fost liniștit. Suspect de liniștit. După primele 15 minute i-a spus doctorului Ștefan că a luat o cantitate mare de pastile înainte să vină la ședință și că acestea încep să își facă efectul. Doctorul s-a dus agale până la birou, a scos Pagini Aurii dintr-un sertar și a început să o răsfoiască liniștit.

- Ce cauți?, l-a întrebat Costică.

- Încerc să sun un medic legist, dar nu găsesc niciun număr. A, știu ce am greșit, căutam la instituții naționale în loc de județene!, a răspuns doctorul Ștefan.

După câteva minute de tăcere deplină, a fost tot rândul doctorului să vorbească:

- Nu găsesc nimic la ”medic legist”. Cred că trebuie să încerc ”examinator medical autorizat”.

Costică s-a înfuriat și a cerut să știe ce se întâmplă și de ce trebuie sunat medicul legist. Răspunsul l-a dezarmat complet:

- Nu vreau să mori în biroul meu. Nu aș ști ce să fac cu o persoană moartă. M-am gândit că ar trebui să mori la morgă, din moment ce ei știu acolo ce să facă cu oamenii morți. Și dacă mori înainte ca ei să ajungă aici, cel puțin ei pot să te ia de aici și eu pot să îmi curăț biroul înainte de venirea următorului pacient.

Costică s-a așezat cu un rânjet pe față, încercând să își ascundă amuzamentul, dar a izbucnit într-un râs zgomotos. Atunci a mărturisit că nu luase, de fapt, acele pastilele.

La câteva zile după a doua sesiune, Costică a telefonat după program, cerând internare în spital pe motivul probabilității de a se sinucide. Când doctorul Ștefan refuzat să autorizeze  internarea în spital, Costică s-a înfuriat și a amenințat că se va sinucide chiar după ce va face o plângere împotriva lui Ștefan la Comisia Națională de examinatori psihologici. Doctorul i-a răspuns spunându-i:

- Te vei sinucide înainte sau după întâlnirea cu mine din această joie? Trebuie să știu dacă ai de gând să te sinucizi înainte de întâlnire, ca să programez în acel interval orar pe cineva de pe lista de așteptare.

Costică a început să strige că își voia programarea și că nu voia să fie dată altcuiva.

La a treia sesiune, Costică a venit cu sânge picurând de la ambele încheieturi, din cauză că își tăiase venele pe drumul către cabinet. Tăieturile nu erau, în mod evident, letale, și doctorul i-a înmânat un pachet de șervețele pentru a-și șterge sângele și l-a rugat să încerce să nu picure sânge pe covor.

Înțelegând că nu o va scoate niciodată la capăt cu un asemenea terapeut încăpățânat, Costică a renunțat la falsele amenințări de suicid. Se vindecase!

Morala: Umorul nu a omorât pe nimeni…încă!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Fiindcă rețelele de socializare sunt cel mai în vogă lucru al momentului, era imposibil să nu fie infestate cu manifestări cocalaresco-penibilo-cretinoide. Așa cum este … chestia pe care o voi posta astăzi pe blogul meu. I-am zis chestie că nu am găsit alt cuvânt mai potrivit. Veți vedea mai jos exemplul clar al Hi5izării Facebook-ului. Mai exact, astăzi am primit Add de la o persoană pe care despre care îmi este greu să mă decid dacă e fată sau băiat. Pentru că nu o/îl cunosc, i-am “umblat puțin pe profil”, vorba reclamei, să mă dumiresc. No, să nu mai lungesc povestea; vă las în compania informațiilor de la profil, pe care le reproduc integral, pentru că mi-ar fi fost taaare greu să le parafrazez sau să le povestesc!

Să vedem la secțiunea Bio ce a scris mândreața, cum ar veni, despre sine:

“Pt inceputh vreau sa va urez bun venith p prf meu :D
Pot spune ca sunt o persoana BUNA LA SUFLET !!! … Darnica cu cei care MERITA!
Nu sunt egala in manifestari: unori actionez fara sa ma gandesc la repercursiuni, alteori sunt foarte precauta!
Traiesc un AMALGAM de sentimente … NICIODATA nu iti poti da seama de ceea ce simt cu adevarat!
Sunt o persoana destul de imprevizibila,shochez prin schimbarile bruste,care sunt la extreme!
NU-mi place MONOTONIA si ador ANDRENALINA … ma face sa simt ca traiesc cu ADEVARAT… ca sunt OM!!!
De obicei sunt foarte CALMA … dar daca ajungi sa ma enervezi,desi este foarte greu, erup precum un VULCAN si NU MAI RASPUND DE REACTIILE MELE !!!
Prima oara cand ma cunosti itzi par fff timida…altzii z k par cam k o slut…dar dak ajungi sa ma cunosti ai sa vezi ca sunt o persoana destul de deschisa cu care poti purta o conversatie.Sunt de incredere…daca mi se cere sa tin un secret nu suflu o vorba O:-)
Imi place sa socializez, sa-mi fac cat mai multi prieteni de la care nu astept nimic altceva decat SINCERITATE, RESPECT si INCREDERE pentru ca de la mine asta vor primi inmiit:P
Desi nu-mi place sa recunosc, mi s-a spus ca am un defect urias: NU MA SIMT BINE DACA NU FAC TOT CE-MI STA IN PUTINTA PENTRU A AJUTA UN PRIETEN LA NEVOIE chiar daca acea persoana nu ajunge sa aprecieze acest lucru!
Alte defecte d’ale mele ar fii ca ma subapreciez&ca sunt foarte NAIVA, am incredere oarba in oameni si de multe ori ajung sa fiu ranita, chiar si de cei la care ma astept mai putin !!!
Cu toate ca sunt majora,eu inca ma simt UN COPIL … caruia ii place sa viseze cu ochii deschisi la o lume a lui unde poate fi liber. … pot spune ca MA HRANESC CU VISE!
Dorm exagerat d mult…unii ar zice ca am narcolepsie :-j …mie mi se pare fff normal :D
Shtiu k uneori renuntz prea ushor,dar alteori kiar am vointza d a merge mai departe,gandindu-ma k c n te omoara te intareshte :P
Shtiu engleza suficient cat sa pot purta o conversatzie cu cineva&imi doresc tare mult sa ajung in UK sau USA :D
Ma UrAsHtI?
Pr0bLeMa Ta…
Ma Copiezi?
Nu ImI AjUnGi NiCi PaNa La PiCi0aRe…
Ma Iubeshti?
Ce BiNe…Si Eu Pe TiNe…
Un Sfat?
Nu Te LuA De ViAtZa MeA…
Te-Am AmAgIt?
ScZ… N`a FoSt Cu InSeNtZiE…
Te`Am InSuLtAt?
FoArTe BiNe… MeRiTaI…
Te-Am JiGnIt CaNd Nu ErA CaZu’?
IaRtA-mA…
Ma InViDiEzI?
InCeArCa Sa Fi MaI BuN/a DaCa PoTi…
Ce FaC Cu ViAtZa MeA?
Ce Te InTeReSeAzA?
Ai ZiS Ce-ai VrUt?
O Sa Si AsCuLtZi Ce Nu VrEi…
Ca Sa Te MuLtZuMeSc?
N-o Sa Ma ScHiMb NiCi0dAtA…
ReA?
Cu CiNe MeRiTa…
TzI-aM ZiS Ca Te IuBeSc?
Am FoSt SiNcErA…
BuNuL MeU SiMtz?
DePiNdE De Al TaU…
CoPiLaRoAsA??
Da… PeNtRu Ca AsHa VrEaU…
MaTuRa?
CaNd VrEaU…
PrIeTeNiI MeI?
CeI MaI TaRi OaMeNi…
VrEi Sa-Mi Fi PrIeTeN/a?
DeMoNsTrEaZa Ca MeRiTzI…
Te UrAsC?
Mi-Ai DaT MoTiVe…
IgNoRaNtA?
CaNd Nu VrEaU Sa VoRbEsC Cu TiNe…
FaLsA???
DoAr Cu UnIi…
Te DeRaNjEz?
IaRtA-mA, ChIaR Nu-Mi PaSa….
Shtiu k n multzi se obosesc sa citeask…dar multzumesc cel”

La secțiunea Favourite quotations, lucrurile stau la fel de bine. Aplauze celui care are răbdare să citească tot, căci a lui va fi împărăția HiBookului:

“am mai multe citate preferate :P =))
Atata timp kt nu-ti pasa unde esti,n te potzi rataci…
N voi fi un om obishnuit,pt k am dreptul sa fiu extraordinar…
Cei kre te critik n vor dekt sa te schimbe…pt k vad in tine ceea c ei n-au sa fie niciodata :P
Exista batalii p kre e mai bn sa le ocolesti…n de teama k le-ai putea pierde,ci pt k ai deveni ridicol castigandu-le!!!
Desi traim&luptam impreuna,fiekre moare singur…
Experienta este cel mai prost invatator.Ea ne da intai examenul&numai dupa aceea lectiile =))
Never take life seriously. Nobody get`s out alive anyway…
Nimeni nu moare virgin/a,viatza ti-o trage exact knd te astepti mai putin…
Iubirea,e un cuvant care te face sa plutesti, sa visezi, dar nimeni nu a spus ca tot ea te face sa suferi.Cand suferi din iubire pierzi toate visele&sperantzele… :(…(
Sfaturile sunt ca ciupercile, cresc peste tot,dar cele rele iti pot fi fatale.
Ne nastem goi,uzi&flaminzi.De abia dupa aceea lucrurile se inrautatesc… =))
Nu poti schimba trecutul,dar iti poti nenoroci un prezent linistit ingrijorandu-te despre viitor.
Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare.Numai fapta contează.
The sun sets&rises every day just to remind us that even when there is darkness there will be light tomorrow&that, although we fall we will be given more opportunities in life…
If a person is told no one loves him or her, it is no reason to fall and cry in a corner.Always love yourself, and someday you will find the someone that casts light in your life. If nothing else, don’t let those who don’t believe in you get away with it…
Daca barbatii erau buni,Dumnezeu nu mai inventa femeia!!! :)) =)) ;))
7 minciuni p kre baietzii le zic mereu fetelor: 1)Te iubesc asha qm esti! (dak n-aratai bn pwla te iubea) 2) Intai m-am indragostit d tn&apoi d corpul tau!(noroc de corp… k in rest…) 3) Nu vreau sa suferi dn kuza mea,asa k mai bine … (pleak dracu’… am pe alta) 4) Mi-a fost rau aseara,d aceea n-am venit la intalnire(ce buna era tipa la kre am fost…); 5) Te-am iubit dn prima clipa (p tn&pe prietena ta…c sa fac dak ai prietene…); 6) N-as suporta sa ti se intample ceva(da-te-n mortii tai…) 7) D c n-ai incredere in mine? (la naiba, m-a prins q alta….)”

Trebuie să mai dau un ultim detaliu. Persoana respectivă e de la Caracal. Oare o fi fost în car?

Morala: Deși știu că n-are rost, vă întreb: oi fi eu prost?

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Pentru cei care urmăresc povestea vieții licuriciului (adică a alter-ego-ului meu online), poate știți că am fost plecat de joi până ieri în capitală, pentru o pregătire. Nici nu știu când a trecut timpul, dar știu că tot programul a fost foarte aglomerat, fără timp liber (și fără acces la internet, dar asta e o altă poveste). S-au livrat extraordinar de multe traininguri, chiar am fost oarecum copleșit de volumul de informații pe care ar fi fost de preferat să le reținem. Partea bună ar fi că băieții cu care venisem de la Craiova au fost foarte de treabă, glumeți în timpul liber, serioși când era de muncă, dar destinși, relaxați, astfel încât ne-am înțeles foarte bine. Partea mai puțin bună e că simt că nu prea mi se potrivește domeniul de activitate și descrierea postului pentru care am aplicat. Una peste alta, au fost 3 zile extrem de obositoare fizic mai ales, dar și psihic.

Drumul de întoarcere de la București la Craiova mi s-a părut lung, interminabil de lung. Sufeream atât de rău de somn (sau mai bine zis, de lipsa lui), încât atunci când am ajuns acasă mi-am salutat părinții, m-am schimbat în pijamale și am dormit cam până acum. La epuizarea mea se mai adăuga și demoralizarea pricinuită de absența de la Craiova Tweet Meet, așa încât, dacă m-ați fi văzut aseară, ați fi zis că sunt cel mai trist om de pe fața pământului.

Când m-am trezit, primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi verific contul de Twitter și nu a durat 5 minute până să mi se încarce bateriile. Mi-a plăcut că participanții și-au dat follow și au început să interacționeze. Mi-a plăcut că s-a scris cu entuziasm despre eveniment. Mi-a plăcut că s-au pus poze. Mi-a plăcut că s-au dat RTuri, mai exact că participanții au promovat orice veste legată de întâlnire. Mi-a plăcut că invitații (Dream Team-ul românesc, cei de la Smartgifts, și restul) au fost plăcut impresionați de ce au văzut la Craiova și că s-au simțit bine. Mă bucur dacă s-au format amiciții și prietenii. Mi-a plăcut că din tweeturi, articole și poze reieșea o atmosferă destinsă, informală. Mă bucur că au existat premiere (postul colectiv de pe blogul lui Chinezu). Mă bucur că au existat participanți surpriză (îi numesc așa pe cei care nu își anunțaseră prezența până joi, când am pierdut eu contactul). Mă bucur că evenimentul a fost un motiv de relansare a unor bloguri existente, dar inactive. Mă bucur că Anda și Dana (cărora le sărut mânușițele și în fața cărora mă plec și fac 1000 de temenele) au fost apreciate și lăudate pentru munca pe care au depus-o – chiar merită felicitările tuturor! Ce nu o să dispară niciodată este regretul că nu am putut participa, însă rămâne satisfacția de a pune umărul la ceva grandios. Acestea fiind zise, îmi continui ziua cu bateriile încărcate la maxim! :)

Morala: Lăsați fetele să organizeze evenimente. Se descurcă mult mai bine :D

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!