Pe vremea când era Licuriciul tânăr și nenorocit, a dat cu piciorul la șansa de a fi cineva în viață! Am refuzat, în anul I de facultate, un mic fluturaș care mă chema să fiu parte la ceva mai mare decât puteam să îmi imaginez. Nenorocit cum am fost, l-am refuzat și în anul al II-lea. În al III-lea mi-a fost rușine să mai ascult povestea frumoasă pe care un AIESECer inimos mă invita să o trăiesc. Și totuși am cunoscut și am ascultat atâția oameni vorbind cu pasiune despre AIESEC Craiova încât m-am decis ca așa mic și neimportant cum e blogul meu, să rup un colț din el și să li-l ofer, în speranța că la Judecata de Apoi îmi va fi iertat păcatul! Febril am căutat și am descoperit o persoană dragă care avea la rândul ei o persoană dragă, și din persoană dragă în persoană dragă am ajuns să o rog să scrie un Guest Post pentru licuriciulorb.com pe chiar Președinta AIESEC Craiova 2008-2009, Cristina Cojoacă, o persoană admirabilă și extraordinar de motivantă, după cum vă veți putea convinge singuri.
O ultimă rugăminte mai am: rupeți-vă 5 minute din timpul vostru prețios și citiți aici niște cuvinte magice…
“Cum se nasc adevaratele povesti de viata/de succes (cele in care simti ca ai pentru ce sa traiesti, ca totul se intampla cu un scop)? Si unde se nasc ele? Sunt putini cei care pot raspunde la o intrebare de acest gen fara sa stea pe ganduri si sunt cu atat mai putini cei care pot impartasi astfel de povesti. In ultimii ani am avut norocul sa intalnesc o multime de astfel de oameni care isi povesteau experienta cu zambetul pe buze si mandri de ceea ce au reusit sa lase in urma lor. Si daca va intrebati ce au oamenii acestia in comun, raspunsul e unul simplu: au fost in AIESEC.
Am avut si eu parte de o astfel de experienta, mai mult sau mai putin importanta, dar cu siguranta foarte semnificativa pentru viata mea monotona. Am intrat in AIESEC Craiova din curiozitate, in octombrie 2006. Eram studenta in anul I, si la fel ca ceilalti colegi ai mei asteptam cu nerabdare sa vad ce experiente de neuitat imi ofera facultatea si anii studentiei. Numai ca experientele pe care le cautam nu au venit din facultate, ci din AIESEC. Daca ar fi sa ma gandesc la cateva lucruri care m-au atras la aceasta organizatie, as spune in primul rand ideea de internationalism, apartenenta la un grup (ceea ce mai tarziu numeam team experiences), dezvoltarea unor abilitati personale si profesionale, si poate mai mult decat orice, modalitatea in care oamenii astia stiau sa se distreze. Cu timpul, insa, am aflat ca AIESEC este mai mult de atat, si ca e nevoie de rabdare, daruire si putere sa simti aceste lucruri cu tot sufletul.
Experienta mea AIESEC a fost una destul de intensa si, in acelasi timp, concentrata, ajungand dupa numai cateva luni coordonatorul unuia dintre cele mai importante proiecte AIESEC Craiova (World Citizenship) si vicepresedintele departamentului de Exchange. Am inceput ca un simplu membru, invatand de la ceilalti si asumandu-mi responsabilitati care nu erau intotdeauna usor de indeplinit. Unii pot spune ca m-am aruncat cu capul inainte prea devreme, inainte de a stii exact ce presupune acest lucru. Am avut insa curajul sa fac acest pas, pentru ca in AIESEC mereu gasesti pe cineva care sa te sprijine cand ai nevoie, sa te motiveze cand ai moralul la pamant, sau sa te bata pe umar cand ai nevoie de o incurajare.
Dupa un an si jumatate, timp in care am ajuns sa imi placa AIESEC mai mult decat orice, m-am hotarat sa imi urmez si unul din cele mai mari vise ale mele, acela de a conduce AIESEC Craiova pentru un an. Atunci am descoperit un nou principiu – acela de a-ti pastra visele mari, iar pentru aceasta trebuie sa ai curaj, sa vezi lucrurile in ansamblu si sa cauti indeplinirea lor, oricat de grea ti s-ar parea uneori.
Au fost momente frumoase pe care le-am trait in aceasta organizatie, proiecte organizate cu success, situatii in care credeam ca nu o mai scoatem la capat, lacrimi de tristete si de bucurie… Sunt amintiri care s-au legat ca scaiul de mine si pe care nu cred sa le pot uita vreodata. O sa imi amintesc mereu prima conferinta la care am participat si impactul pe care l-a avut asupra mea, prima iarna cand mergeam la colindatul EBului (nota mea: comitetului de conducere), primul training la care am participat, primul chef la care am stat pana dimineata, primul trainee (nota mea: stagiar strain) pe care l-am avut in local, prima sedinta pe care am tinut-o in fata intregului comitet local, primul premiu si emotiile de dinainte…
Ceea ce intr-adevar a intregit toata experienta mea AIESEC au fost oamenii pe care i-am intalnit si cu care am interactionat. AIESEC este locul in care nu esti niciodata singur, si la fiecare pas esti ajutat sau inspirat de cei de langa tine. Despre acesti oameni as putea sa scriu carti intregi, dar nu o sa o fac. O sa ma rezum la a va spune ca o mare parte dintre ei imi sunt acum prieteni si imi sunt aproape. Am intalnit aici oameni care m-au incurajat si care au crezut in mine, oameni care imi erau alaturi in momentele de cotitura, oameni care erau acolo cand aveam nevoie, oameni care mi se confesau pentru ca stiau ca imi pasa, oameni care mi-au spus cuvintele magice “Cris esti stirba” (cu toate ca la momentul respectiv, ca si acum, aveam toti dintii in gura :D).
Ce a insemnat pentru mine AIESEC? Aici am primit mai multa pregatire decat a fost facultatea in stare sa imi ofere, mai multa distractie decat in filmele cu adolescenti, si mai multa fericire si rezultate in doi ani si jumatate decat in cei 19 de viata de dinainte. Altfel spus, m-a definit pe mine ca persoana si nu imi pot imagina cum ar fi fost viata mea daca in acea zi din octombrie 2006 nu as fi luat decizia sa completez un formular de aplicare. Daca as putea sa dau un sfat studentilor de azi, acela ar fi sa faceti voluntariat cu inimia deschisa pentru ca acolo se creaza cele mai faine experiente si acolo gasiti cei mai entuziasmati oameni.
Cris,
un AIESECer pe viata!”
Morala: Dacă nu ești un nenorocit ca mine, oferă-ți șansa să intri în AIESEC Craiova :)
Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!
