Precum îi șade bine oricărui student, am și eu niște pantaloni cu buzunarele rupte, prin care găuri bate vântul. Sau mai pe șleau zis, n-aveam un șfanț în portofel. Exact pe principiul lui Murphy de a funcționa totul pe dos față de cum vrei tu să meargă, câțiva dintre prietenii mei zurlii au decretat: săptămâna asta mergem la mare! Mi-nu-nat! No money, no seaside for me, așa că mă văzusem deja stând îmbufnat acasă în timp ce ei se bronzau, se relaxau sau se distrau, după caz.
Dar cum lucrurile bune li se întâmplă oamenilor geniali, iar eu…să recunoaștem, sunt un geniu de copil, mi-a fost aruncat un colac de salvare chiar de maestrul Mircea Popescu, ce a trimis premiile pentru câștigătorii celei de-a doua ediții a Concursului de Proză Arhiscurtă de pe Trilema. Am a mulțumi pentru asta, dar mai am ceva: bani de dus la mare Așa că mâine de dimineață ne urcăm lejer în mașinuțe, conducem lejer până la mare și nu știu voi, dar eu fac o baie cum ajung…Stau la mare până o să înceapă să mă confunde lumea cu un nigerian sau, mai plauzibil, până mi se termină banii.

Pe perioada vacanței nu cred că voi putea accesa internetul prea des (de fapt cred că o să încerc să fac o cură de dezintoxicare de internet), așa că ne mai citim abia peste o săptămână. Știu că statisticile vor arăta, după, de parcă ar fi dat cineva cu bomba atomică în ele, dar munca e muncă și vacanța e vacanță. Iar noi trebuie să știm când să trasăm linia între ele! Promit să revin cu soare în priviri și cu nisip în pantofi…

Morala: fie marea cât de rea, tot mai bună decât Craiova

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Sunt convins că nimeni nu-și va mai aminti de articolul acesta, în care am declanșat război lepșelor. În care mă băteam cu pumnul în piept că nu voi mai efectua nicio leapșă care îmi este dată, ci îmi voi aroga dreptul de a le lua singur. Ei uite că vine ziua în care voi accepta o leapșă, și asta din mai multe considerente. Înainte de a trece la executarea propriu-zisă, voi face o scurtă trecere în revistă a acestor considerente:

1. Am primit-o de la Dana, față de care nu îmi va ajunge o viață de licurici să îi mulțumesc pentru organizarea Craiova Tweet Meet (împreuna cu amicii de la craiova.ro, of course!) și căreia nu îmi permit să îi refuz o astfel de rugăminte.

2. Leapșa are legătură cu muzica, iar cum eu sunt ascultător feroce, abia așteptam să fiu invitat să îmi dau cu părerea pe astfel de teme.

3. Inițiatorul lepșei este nimeni altul decât marele maestru Marius Matache, idolul twitteristelor și bloggerițelor (pentru care are stima mea veșnică)

4. Am niște colegi de leapșă remarcabili: Oana, cunoscută drept Pisoiu sau Pisicu, niciodată n-am știut exact; Anda cea ascunsă în Cochilie și Cristi cel la care nu m-am prins încă ce e Empty!

Acum că am explicat de ce execut leapșa, să mă apuc de ea, că mă apucă noaptea la taste! Voi pune 5 videoclipuri a 5 melodii legate de ploaie (românești – alegere proprie) pe care îmi vine să le fredonez atunci când plouă:

1. Cargo – Daca ploaia s-ar opri

2. El Negro – Ploaia

3. Florian Pittis – Ploaia care va veni

4. Spin – Ploaia

5. Hara – Plouă stele

Nu trimit leapșa nimănui. Să o ia cine vrea

Morala: Ploaia trece, muzica rămâne…

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Voi scrie, ce-i drept, despre copilărie, dar nu așa cum vă imaginați voi! Pentru mine, Hoții și vardiștii a fost un joc de care m-am ferit mereu. De frică! Să explicăm!

Când eram eu mic, probabil ca pe vreo 99% dintre copiii din România, mă trimiteau părinții să stau la bunici. Cel puțin vacanțele își puteau face de cap cât voiau, fiindcă eu eram exilat la secțiunea cu vârsta a III-a. Bunicii mei nu cred să se fi iubit prea mult, fiindcă nu împărțeau același pat nici măcar când dormeau. Camera lor, schițată în mare, era constituită din două paturi puse unul în continuarea altuia (ceva gen cap la cap) – în primul dormea Bunica, iar în al doilea, Bunicul – și se terminau, chiar la picioarele patului Bunicului, cu o măsuță pe care trona imperial televizorul. Eu dormeam cu bunicul, deși nu era noapte să nu-mi doresc să dorm în cușca câinelui.

Nu cunosc detalii, dar știu că bunicul a fost un fervent anti-comunist. Îi ura! Toată viața lui post-decembristă și-a dorit să fi fost și el acolo, în mijlocul evenimentelor, să fi strâns de gât cu mâna lui un securist. Și fiindcă ziua nu se putea manifesta, o făcea în somn, inconștient sau poate subconștient. Noapte de noapte mă trezeam speriat de luptele pe care le dădea bunicul revoluționar: dădea din mâini și din picioare, agita pumnii încleștați, spumega rostind cuvinte neînțelese, din care mai puneam cap la cap frânturi de înjurături adresate comuniștilor. În desele lui efuziuni revoluționare se întâmpla să nimerească un șut și sărmanului televizor, care se prăbușea la podea cu zgomot de cutremur, fapt ce o trezea pe bunica din somn, iar ea venea salvatoare, îi dădea două palme bunicului, îl trezea și îl certa că sperie băiatul. Dimineața întrebam mereu ce se întâmplase noaptea trecută, iar răspunsul era invariabil același: Bunicul se jucase de-a Hoții și vardiștii!

Ziua ieșeam la poartă să mă joc cu ceilalți copii. Și ce distracție, ce râsete, câte lacrimi, ce exuberanță în jocurile noastre. Dar totul mergea până într-un punct: când se propunea să ne jucăm de-a Hoții și vardiștii. Nici până în ziua de astăzi nu știu cum se joacă, fiindcă de fiecare dată fugeam mâncând pământul…

Morala: Jocurile sunt doar pentru copii. Oamenii mari să-și vadă de ale lor!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Deși de obicei îmi place să scriu mult și prost – și probabil o voi face și astăzi -, acum voi începe abrupt, cu ceea ce ar fi putut fi chiar morala acestui articol: când gătiți, lăsați internetul deoparte! Altfel o veți păți rău și dureros, exact acolo unde vă doriți cel mai puțin!

De când vara și-a intrat în drepturi, Licuriciu-tată și Licuricea-mamă (știu că nu există cuvântul ăsta, dar chiar nu puteam scrie Licuriciu-mamă) se retrag din ce în ce mai des la căsuța răcoroasă și liniștită pe care o avem mai înspre ieșirea din oraș, lăsând puiul de Licurici (that would be me!) singur în apartament, să-și facă de cap. Până aici totul e roz, totul îmi convine. Problema apare atunci când rezervele de mâncare gătită încep să se împuțineze, iar eu sunt forțat de împrejurări să fac pe chef-ul și să îmi fac de-ale gurii. Noroc cu mama, care se ocupă să-mi mobileze frigiderul cu chestii pe care aș fi capabil să le mănânc crude, fără să necesite preparare (legume, brânzeturi, mezeluri, etc), dar și cu produse ușor de preparat (gen ouă, cârnați).

Acum câteva zile, întorcându-mă eu acasă cam lihnit, mi s-a făcut o poftă incredibilă de cârnați. Dar știți ce poftă?! Dintr-aia de am mușcat o dată dintr-unul crud, înainte să îl scufund în uleiul sfârâitor. Atâta pofta și atâta foamea aveam în mine încât am pus la prăjit 6 cârnați dintr-aia din care de obicei mâncam 3 și mă săturam. I-am pus la prăjit și m-am dus în cameră, la calculator…Și acum nu mai știu ce-am făcut, pe ce siteuri m-a uitat Dumnezeu, cu cine m-am apucat de tăinuit, că nu mi-am amintit deloc de cârnăciorii care se extra-prăjeau singuri și nesupravegheați în tigaie. După o vreme, cam când nu mai rămăsese nimic în tigaie, parcă să zic că mi-a venit un miros care a declanșat un beculeț la tărtăcuță, și fugaaaa la bucătărie!

Mă minunez și acum cum de nu a luat foc toată casa și cum de tigaia a rezistat eroic (trebuie să recunosc să am frecat vreo oră la ea până am adus-o la un standard utilizabil), căci cârnăciorii se pârliseră atât de tare încât, apăsându-i cu furculița, s-au transformat în scrum. Am scos altă tigaie, de data asta sub stricta-mi supraveghere, am pus alți cârnați și am repetat procesul de prăjire, am mâncat (căci deja un șoricel îmi ronțăia în stomac) și am șters toate urmele (spălat, aerisit) până să ajungă părinții acasă.

Există o lecție de viață în orice lucru ce se întâmplă în jurul nostru, iar cea care se desprinde din acest articol ne învață că internetul este bun, dar nu atunci când ai alte treburi de făcut. Bun, mi s-au ars cârnații, dar mi-am făcut alții pentru că s-a putut. Dacă aș fi avut de învățat pentru un examen, iar eu stăteam și pierdeam timpul pe net, exista riscul să pic la examen și poate nu mai aveam o a doua șansă. Dacă aveam o întâlnire importantă, iar eu uitam să plec de acasă la timp, fiind prins în mrejele internetului, cu siguranță iarăși aveam de pierdut. Vouă vi s-a întâmplat vreodată să aveți o mare ratare din cauza internetului sau sunt eu singurul căpiat?

Morala: În jurul nostru se nasc mereu priorități; noi trebuie să știm în ce ordine le dispunem!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

De mic am știut că cele mai mari pericole din casă sunt ascunse în bucătărie. Cuțite ascuțite, chibrituri, vailing-uri cu făină puse pe dulap, care îți cădeau în cap când deschideai ușile, totul părea malefic în bucătărie. De asta m-am și obișnuit de mic să îmi iau mâncarea repede-repejor pe o farfurie și să fug cu ea în siguranța camerei proprii. Dar astăzi m-au ajuns blestemele bucătăriei…

Era o zi ca oricare alta: m-am trezit târziu, mi-am luat cerealele (pe care, de adormit ce eram, era să le mănânc cu furculița, în loc de linguriță), totul părea în ordine. Nimic suspect pe frontul bucătăriei. Am mai stat ce-am mai stat, am mai făcut ce-am mai făcut, și uite că s-a făcut ora prânzului. Mă îndrept cu pași leneși spre bucătărie, visând la o friptură la grătar cu cartofi prăjiți și un castron mare de salată de varză. Bineînțeles că e doar un vis, căci în bucătărie mă așteaptă ciorba pusă deja în farfurie – o toană de-a mamei mele de a reuni familia în jurul mesei în weekend-uri. Ne așezăm, spunem rugăciunea (glumesc, of course) și începem să sorbim pe trei voci, care mai de care, din ciorbă. Pericolul se apropia fără ca măcar să am idee…

La un moment dat, repetând aproape mecanic gestul de a scufunda lingura în farfurie, de a o scoate pe jumătate plină de verdețuri și pe jumătate cu zeamă și de a o duce la gură, ceva a mers prost. Incredibil de prost! Un stropșor rebel s-a încăpățânat să evadeze din lingură și s-a aruncat în gol de la o înălțime de aproximativ 10 centimetri. De fapt, nu s-a aruncat în gol, ci înapoi în farfurie. Contactul violent cu suprafața ciorbei a creat o reacție și mai violentă din partea ciorbei, care, nervoasă fiind, probabil, mi-a trimis înapoi un strop kamikaze. Drept în ochi! Cum s-ar zice: Punct ochit, punct lovit!

Acum, n-oi fi eu Făt-Frumos, dar vorbește lumea că am ochi frumoși (cu care fur inima fetelor ) , și cum să nu vrei să păstrezi în siguranță asemenea comoară? Vă dați seama, așadar, cum m-am impacientat când, pe moment, mi-am pierdut vederea. Eram convins că în stropul din ochiul meu se strecurase și un spurcat de leuștean, care nu se mai dădea dus de pe retină. Unde mai adaugi că ciorba mamei, de vară fiind, era și puțin acră, fapt ce m-a făcut să rememorez într-o fracțiune de secundă zeama tuturor lămâilor sau portocalelor care mi-au țintit vreodată ochii. Am început să lăcrimez încetișor (să nu creadă cineva că plâng ca o fetiță ) până am scos toată ciorba din ochi. Fericirea de după – de neprețuit

Morala: Feriți-vă de bucătărie, cele mai mari pericole din casă se ascund acolo!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

De mileniile de când n-am mai scris eu despre site, Anda și Toto nu au dormit și au adus câteva modificări demne de toată stima la ceea ce-mi place să numesc portalul meu de suflet, craiova.ro. Și pentru că orice muncă ar trebui cel puțin recunoscută, dacă nu și răsplătită, și cum ce altă satisfacție mai mare le-aș putea aduce decât prin laude, m-am gândit să mai fac o recenzie a craiova.ro. Nu voi mai reveni asupra lucrurilor pe care le-am mai menționat o dată aici, ci mă voi axa în general pe noutățile și surprizele cu care ne încântă cei din echipă Nu mă voi abține, însă, să semnalez mici neajunsuri, pe acolo pe unde le mai găsesc, și sper ca asta să fie privită ca o tentativă de a aduce portalul cât mai aproape de perfecțiune, și nu ca o critică! Să purcedem, așadar!

- Butonul Adaugă la favorite! Eu sunt mai copilăros de fel, infantil uneori, și îmi place, atunci când am timp liber, să mă mai și joc la calculator. Nu îmi plac jocurile lungi, cele de pe craiova.ro/jocuri fiind perfecte: scurte, amuzante și relaxante (anti-stres). Și mi se întâmpla uneori să găsesc un joc captivant, dar pe care nu-l mai găseam data viitoare când intram pe site. Nu mai e nevoie să vă spun cât m-am bucurat la aflarea veștii că-mi pot pune jocurile preferate la Favorite! FTW!

- Butonul Trimite unui prieten! O altă idee bună, dar cu mici deficiențe în execuție. Revenind la jocurile pe care le-am descoperit pe craiova.ro, am vrut să trimit unul unui amic. Fereastra în care trebuia să trec datele prietenului și restul de informații necesare s-a deschis în spatele pătratului în care era încadrat jocul, împiedicându-mă să completez câmpurile respective. Am făcut și niște printscreenuri pe care le trimit direct la destinatar, fiindcă nu am spațiu să le urc aici.

- deși nu e inestetic, există mult spațiu gol, alb, Acasă, sub Ultimele evenimente adăugate! Propun o rearanjare de tipul următor: Ultimele recenzii și Top contribuitori să rămână în dreapta, iar Horoscop/Utile/Curs Valutar să se mute în stângă, cu tot cu o lățire aferentă pentru a umple spațiul gol. Astfel dispare spațiul alb și se scurtează și pagina.

- secțiunea Utile! Față de ultima dată când am recenzat site-ul, acesta s-a îmbogățit cu secțiunea Utile, care, după cum îi spune și numele, conține informații utile și destul de complete despre instituțiile publice locale.

- secțiunea Contact! Și ea absentă la ultima recenzie, această însorită secțiune ne oferă acum detalii suficiente ca să îi putem stresa pe craiovaro-iști cu orice întrebare ne trece prin cap (legată de site, of course)

- newsletter craiova.ro! Dacă ești craiovean, asta e modalitatea să te asiguri că nu pierzi nimic din ce mișcă în orașul tău. De când m-am abonat la newsletter sunt la curent cu evenimentele locale și chiar am ochit câteva interesante pe care sigur le-aș fi ratat altfel. Newsletterul vine lunea, ca să-ți prezinte evenimentele săptămânii care stă să înceapă, și nu e în niciun fel deranjant sau intrusiv.

- deși atrage cititori prin numeroasele concursuri cu premii în invitații la diferite concerte și evenimente, portalul nu reușește să atragă o comunitate închegată și activă. Aș avea câteva idei în această privință. Una ar fi ca userii să fie premiați cu ceva simbolic dacă se loghează zilnic (Ex: Pentru 30 de logări consecutive, userul primește un anumit nr. de puncte sau ceva fizic – breloc, sticker, etc). Dar logarea pe site nu înseamnă neapărat și activitate, așa că o altă soluție ar fi ca fiecare user care scrie cel puțin 5-10 recenzii pe săptămână să participe la o tragere la sorți al cărei premiu să fie o invitație la…ceva (ex: invitație la Modern, la filmul de miercuri de la ora 13 ) sau să primească automat un anumit nr. de puncte bonus, în afară de cele aferente recenziilor.

Cred că aș mai putea scrie pagini despre craiova.ro, dar mi-ar plăcea să mai vină și alții, în special craioveni, cu idei (de preferat implementabile) de îmbunătățire și ajustare a ceea ce este, zic eu, site-ul de frunte, printre cele mai reprezentative ale orașului nostru

Morala: Punem mână de la mână și scoatem niște idei a-ntâia!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Astăzi e liber la cadouri, urări, încurajări, dar și critici constructive. Astăzi se împlinește un anișor de zile de când am fost atât de supărat și enervat de un țigan care cânta manele noaptea în spatele blocului, încât mi-am făcut urgent cont pe blogspot doar ca să pot scrie despre el. Cam așa s-a născut, pe scurt, Licuriciu.

A urmat o perioadă de inactivitate în care mi-am căutat o direcție și în care am încercat să mă familiarizez cu blogosfera. Prin decembrie am intrat și în twittosferă și lucrurile au luat-o complet razna. M-am băgat ca musculița de oțet în câteva comunități online (craiova.ro – portalul meu de suflet, toateBlogurile.ro si lucrurigratis.ro), am citit bloguri, mi s-a citit al meu, am început să îndrăgesc oameni și, zic eu, să îmi fac câțiva prieteni (și prietene ).

Prin februarie am reușit să mă mut pe .com mulțumită primei ediții a Concursului de Proză Arhiscurtă organizat de Mircea Popescu pe Trilema și a lui Alexuț, care mi-a dat un ajutor imens în punerea pe picioare a blogului. De aici înainte e istorie

În cifre, chiar dacă puțin impresionant, avem 225 de articole și peste 715 de comentarii. De când sunt pe domeniu propriu am adunat aici peste 13500 unici, conform Awstats din Cpanel, și peste 10500, conform Histats. Mulțumesc fiecăruia, fără diferențe!

Urare: Să ne citim sănătoși și inspirație maximă în taste să avem!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

E bine la munte, răcoare, liniște, peisaje superbe. E și mai bine să fii cu prietenii, să nu ai timp să te gândești la nimic rău pentru că aveți toți glumele pe buze și buna dispoziție în suflet. E încă și mai bine atunci când faci noaptea un foc de tabără, se cântă la chitară și se face poștă o sticlă de miere. Da, știu că 3/4 dintre cititori se așteptau să scriu o sticlă de băutură, dar nu a fost cazul. E bine să îneci în bazine căldura insuportabilă de peste zi. E bine rău la munte…

Dar parcă tot mai bine e, atunci când te întorci acasă, să vezi că ți s-a simțit lista. Inboxul plin, offlineuri – mulțumesc tuturor celor care mi-ați urat să am vacanță plăcută; menționări pe Twitter – am fost vizat de un banc cu licurici ; și ultimul, dar nu cel din urmă, un articol de pe Trilema prin care aflam că mă aflu printre câștigătorii Concursului de Proză Arhiscurtă. Felicitări lui Mircea Popescu, organizatorul concursului, participanților și câștigătorilor, în special Andei, al cărei PA a primit coronița.

Morala: Cele 5 zile de vacanță au fost superbe, dar e atât de bine să te întorci acasă…

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Mâine dau ultimul examen pe anul ăsta universitar. Cel puțin așa sper, adică…Și cum m-am cam surmenat în ultima vreme, și being myself mi-a solicitat foarte mult timp, resurse, răbdare și, în mare, putere, m-am gândit că modalitatea cea mai bună de a-mi reveni este să iau o pauză de relaxare ca să mă deconectez puțin de toată căldura de la oraș, de agitația de aici, dar și de lume în general.

Mă retrag în munți. O să am munți de urcat, cel de a doua zi mai mare și mai greu de urcat decât cel dinaintea lui. O să urc munți cam o săptămână, și o să am aproape câțiva prieteni care să mă ridice din gropile în care o să pic.

Să ne citim sănătoși când mă întorc. Să veniți să udați florile la mine pe blog, să nu le lăsați să se usuce

Morala: Prietenul online la pauză se cunoaște!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Nu putem să acceptăm o critică (fie ea și corectă) fără să explodăm și să împroșcăm cu invective. Nu putem să acceptăm ca cel de lângă noi să fie lăudat fără să aruncăm cu noroi și pe capra lui ce se zbate între viață și moarte. Nu ne putem abține, se pare, să nu facem din certuri, injurii și jigniri un mod de a pseudo- interacționa cu cei din jurul nostru. Pentru că e prea mult spus a conversa.

Bănuiesc că toți suntem, într-o oarecare măsură, familiarizați cu campania Orașul de vis, demarată de cei de la Evenimentul Zilei. În ochii mei, scopul campaniei nu este, în niciun caz, acela de a depista cel mai frumos, curat, atrăgător sau bun de locuit oraș din țară – nici nu există așa ceva, de fapt. Mizând pe efectul de turmă și pe patriotismul local al românilor, cei de la ziar și-au asigurat un trafic bunicel și niște venituri, probabil, pe măsură. Și punct! Nu cred că îi interesează să reliefeze și să promoveze frumusețile (de cele mai multe ori ascunse) ale orașelor propuse. Sau și dacă i-ar interesa pe ei, informațiile nu au la cine să ajungă.

Cu mare mândrie am votat Craiova. Din mândrie oltenească și pentru că este orașul meu (motive subiective), dar și pentru că a avut o evoluție incredibilă în ultimii ani. Totul e discutabil. Suntem ultimii din țară la unele capitole și, totuși, avem destule altele cu care să ne mândrim. Cine nu a trecut prin Craiova în ultimii 3 ani nu poate să înțeleagă. Și nici dracul nu e chiar așa negru cum se vede la televizor. Celor ce nu cred în schimbarea la față a urbei le respect părerea și dreptul de a alege altceva. Nu mă supăr, nici nu le dau în cap…

După ce am votat, m-am avântat să citesc comentariile aferente articolelor, sperând să găsesc motive, explicații, argumente și raționamente logice, fie ele obiective sau părtinitoare, de ce unul sau altul dintre orașele propuse merită să câștige titlul de Orașul de vis. Gravă eroare, pentru că am căzut, cum s-ar zice, în troaca porcilor. Pe principiul Proștii voștri sunt mai proști ca ai noștri, am nimerit pe câmpul de luptă între apărători ai diferitelor orașe, și, mai rău, atacatori ai acestora. Jigniri gratuite, atacuri sub centură, grosolănii pe alocuri, totul mă face să cred că în astfel de războaie în care anonimatul e la el acasă nu mai e loc de nicio urmă de civilizație.

Știu ca îmi tocesc degetele de pomană, dar ne doresc tuturor mai mult fairplay pe viitor. Fie ca orașul cu cei mai entuziasmați locuitori să câștige. Și fie ca la final, după ce orașul lor a primit cununa de lauri, acești entuziasmați locuitori să se bucure că ei toți adunați s-au comportat ca o echipă, nu că le-au luat fața sau le-au închis gura altora.

Morala: Civilizație uber alles!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!