În Winamp ținem de toate: muzica energică cu care ne începem zilele sau ne refacem puterile; muzica mai așezată, pe care medităm; muzica pe care vrem să țopăim cu prietenii la petreceri sau cu necunoscuți în discoteci; muzica pe care vrem să dansăm cu persoana iubită; muzica pe care dormim; muzica pe care facem dragoste; muzica pe care mâncăm, pe care citim/scriem (pentru cine poate), pe care jucăm rummy, pe care alergăm sau pe care o fredonăm.

Avem multă muzică în Winamp: mii de melodii! E imposibil să le știm pe toate, ba e chiar posibil ca pe unele să nu le fi ascultat niciodată. Pe altele, dimpotrivă, le-am ascultat dar le-am uitat imediat…Și printre toate melodiile acelea al căror titlu nu îți spune nimic și al căror interpret îți e complet necunoscut, apare EA, melodia care pune stăpânire pe tine și te face să te întrebi ce mână cerească a plantat-o în lista ta. Și apoi apeși, aproape fără să îți dai seama – ca și cum ai fi ieșit din corp și privești de undeva de sus cum corpul tău inert face acțiunea – butonul de repeat.

Descoperirea de astă seară se numește Mat Kearney. Ne cunoaștem de ceva vreme, dar, trebuie să recunosc, l-am cam evitat. Astă seară ne-am întâlnit din nou și i-am dat șansa să se prezinte. Și mi-a ajuns direct la suflet…

Morala: Micile surprize se găsesc în marile playlist-uri :)
Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Pentru că prietenul Vlad nu mă poate învăța decât la prostii, uite că m-am apucat și eu să mai fac puțin curățenie în blogroll. L-am luat pe tot la puricat și am descoperit fie bloguri inactive de luni bune (LilyDrop, Masivul Ceahlău, Parchez ca un bou, Rauol, Sakinmra, ), fie blogrolluri în care nu mi-am mai regăsit linkul (Orator, World Changed), așa că pe cei în cauză îi pinguiesc aici și îi anunț pe această cale că îmi iau amical la revedere de la ei :)

Pentru că vreau un blogroll mai aerisit, cu scuzele de rigoare mă despart și de următorii parteneri și îi anunț că mă pot șterge de prin blogroll-uri: Avatare, Culmi, Totul OK, Cazare Brasov, Filme noi, Invisible detector, Jocuri Barbie, Jocuri de gătit, Jocuri noi 1, Jocuri noi 2, Jocuri online, Jocuri pentru copii 1, Jocuri pentru copii 2, Libertatea online, Poziții sexuale, Produse bio, Respect Zone, Rețete culinare 1, Rețete culinare 2, Seriale online, Ultima speță, plus banner Reclamație online.

Îmi cer scuze pentru eventualele neplăceri provocate și ne urez tuturor trafic demențial :)

Morala: Ai un blogroll reușit dacă-i mai aerisit!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

În ultimele zile m-am uitat preponderent la filme franțuzești și italienești. Franceza mi se pare o limbă mult prea romantică și poetică pentru a conține înjurături; ori asta ori nu m-am prins eu când se înjurau ăia pe acolo (îl înțeleg doar pe merde, pe care îl spun atât de graseiat, de simpatic și de dulce de zici că înseamnă prăjitură!). În schimb italienii m-au exasperat! Va a fare in culo, mai prescurtat spus va’fan’culo sau vaffanculo este modul în care îți zic ei de bine! Din două fraze, una te invita să mergi să o iei în fund (traducere exactă), să te duci în împărăția lui Scaraoțchi, la origini, între inghinalii mamei tale sau în tot felul de locuri cam tot așa de întunecate.

Problema survine atunci când o simplă vorbă face imaginația să lucreze într-un mod mai mult sau mai puțin amuzant. Dacă îi aud pe americani sau englezi zicând Fuck! sau Fuck you!, nu mă mai apuc să-mi imaginez nimic. M-am obișnuit cu ideea că ăia doar se înjură pe acolo. Ei, când îi aud pe italieni zicând va’fan’culo, mi-i imaginez încercând să-și îndese unul altuia înghețată în fund. Știu, oribilă imagine. Cine crede că are un remediu pentru imaginația mea suferindă e rugat să sune imediat la 07li.cur.ici (și uite cum îmi dau seama că până și numele meu conține oribila parte anatomică, și iar mă gândesc la înghețată… :-<)!

Morala: “Imaginația lucrează mai tare în mințile cele mai slabe.” (William Shakespeare)

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Menționam în acest articol mai vechi că nu înțeleg bărbații care se dau înapoi de la treburile casei, incluzând aici tot ce ține de gospodărit: gătit, făcut curat, călcat, spălat, etc. Ei bine, ieri și azi m-am întrecut pe mine însumi (iară eu mi-s o frunce, deci imaginați-vă cât de greu este să mă autodepășesc) la capitolul culinar. Să vă iesplic :D

Ieri mi-a venit poftă de ceva ușor dar sățios în același timp. Ușor, în mintea mea, mă duce cu gândul la salată, deci am decis să fac o salată îndestulătoare. Am ales cel mai mare castron din casă și l-am luat ca etalon – dacă la sfârșitul experimentului ar fi fost plin, era tocmai bine! Am tocat o varză mică, 2 morcovi, câteva roșii, un castravete și un măr verde și le-am amestecat. Am plusat cu o mână de boabe de porumb, și deja începuse să îmi plouă în gură numai după cât de bine arăta cominația de culori. Am deschis frigiderul să văd ce aș mai fi putut găsi, eligibil pentru a lua parte la mega-proiectul culinar. Brânză feta. Super! Am aruncat doi căței de usturoi tocați mărunt-mărunt și am dres totul cu ulei și zeama de la o jumătate de lămâie. După ce că, estetic vorbind, era o bijuterie de salată, gustul l-a înduplecat până și pe tiranul meu tată să exclame că e cea mai bună salată pe care a mâncat-o în viața lui.

Laudele mi-au dat aripi și astăzi am trecut la ceva mai consistent: paste! No, pastele oricine le poate fierbe, dar în sos stă magia. Am călit ingredientul magic (îi voi dezvălui identitatea și povestea mai spre sfârșit), roșii cu puțină ceapă și un pic de usturoi. În amestecul cu pricina am prăjit cârnăciorii și ciupercile. Am adăugat apă și un pliculeț de praf de la Maggi (nu fac reclamă, dar mi se pare că dă un gust special sosului). După ce am amestecat cu pastele, am ras niște cașcaval pe deasupra – ador cum se înmoaie și întinde, leneș ca o pisică. Și a fost buuun! A doua zi la rând, I rocked the house :D

Acum să vă spun care este ingredientul magic. Ei bine…este unul pe care nu l-am mai pus până astăzi la sosul de paste. Mi-a fost recomandat cu căldură și am zis să încerc, mai ales că am găsit o bucată rebegită prin frigider. Altceva decât să aibă un gust oribil, caz în care oricum aș fi mâncat, la ce foame îmi era, nu se putea întâmpla. Așa că am pus ardei gras :)

Morala: La gătit Licu e as, dacă pune ardei gras!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!

Se zice că o femeie știe că un bărbat este cel potrivit pentru ea dacă îi plac pantofii lui (am văzut eu într-un film!). Am, totuși, dubii că există bărbați care țin cont de asta atunci când își aleg încălțămintea. Întrebarea este, însă, ce luăm în considerare (în afară de număr)?

Eu-s mai lejer din fire, așa că prefer pantofii atletici sau sport. Tenișii (așa numiții sneakers) au fost, sunt și vor rămâne dragostea vieții mele. Chiar și la ieșiri un pic mai sofisticate, prefer o ținută lejeră, însoțită de o pereche de încălțări comode, casual. În curând, însă, se va deschide sezonul nunților pentru mine (au, buzunarul meu!). Aici lucrurile se schimbă puțin, fiindcă intervine eticheta, deci va trebui să trec la pantofii eleganți, scorțoși și care de obicei, între noi fie vorba, mă bat de mor! Unde mai pui și faptul că la nunți se dansează, se joacă, te mai calcă unul-altul, încerc să mă obișnuiesc spiritual încă de pe acum cu ideea că voi avea picioarele distruse.

Așadar să încerc să schițez portretul robot al pantofilor ideali, pornind mai degrabă de la ce nu trebuie să fie – abordarea eliminatorie!

- În primul și primul rând, nu trebuie să aibă vârful ascuțit. Orice aduce a ciocate, manelărisme sau îmi (con)strânge în orice fel libertatea de mișcare a degetelor este din start eliminat de pe lista pantofilor eligibili!

- Nu trebuie să aibă toc mare. Arată urât, se aude și mai urât! Plus că sunt suficient de înalt cât să îmi permit luxul de nu fi nevoit să mă cațăr pe catalige ca să nu îmi mănânce fetele prăjitura din cap.

- Materialul contează și el: piele să fie! Lacul mi se pare extra-pretențios și nu aș purta decât dacă aș vrea să fiu cel mai elegant din curtea școlii, iar pielea întoarsă … parcă n-ar fi chiar de nuntă. Resping orice alt material!

- Model simplu, orice ar însemna asta. Nu îmi plac cusăturile inutile, găurile, aplicațiile, cataramele, împopoțonările de orice fel.

- Să aibă șiret, de preferat dintr-ală subțire.

- Culorile clasice: uni, negru și eventual maron, deși pentru asta ar trebui să mă înnoiesc și cu un costum în ton, ceva gen ăsta, dacă s-ar putea :P

- Nu am preferință vârf pătrat/rotunjit, atâta timp cât estetic nu îmi violează simțurile (nu sunt extrem de grosolani) și respectă celelalte condiții ante-menționate.

Dacă a văzut cineva pe undeva vreo pereche de pantofi care să corespundă descrierii, să îmi dați de veste, da?

Morala: la ocazie importantă, încălțare elegantă!

Pe curând, cititorule drag, și stay out of trouble!